Ciclul de viață al păianjenului roșu comun include 5 stadii de dezvoltare: ou, larvă, protonimfă, deutonimfă și adult. Cele trei stadii de dezvoltare ce preced adultul sunt urmate, după o perioadă activă de hrănire, de o perioadă de repaus în care are loc transformarea dintr–o formă în alta. Durata ciclului depinde de temperatură și umiditatea relativă a aerului, astfel la 15 °C durează 36 zile, iar la 30 °C dureaza numai 7 zile (Herbert 1981). Masculii termină mai rapid fazele de dezvoltare și de obicei așteaptă lângă ieșirea femelelor din crisalidă, imediat după ieșire având loc împerecherea.

Ouăle sunt depuse de obicei pe partea inferioară a frunzelor, de cele mai multe ori în vecinătatea unor vase de transport și sunt la început translucide, apoi devin galbene înainte de eclozare. După eclozare (la 4 – 5 zile în condiții optime de temperatură 28 – 30 °C și 60 – 80% umiditate relativă), larvele nou născute au trei perechi de picioare, au doi ochi roșii și două pete închise la culoare pe mijlocul corpului. Larvele nou eclozate nu sunt foarte mobile și se hrănesc la locul eclozării. De asemenea, larvele nu fac pânză. În următoarele faze de dezvoltare (protonimfă și deutonimfă), crește dimensiunea corpului, apar cele 4 perechi de picioare caracteristice artropodelor, culoarea variază de la verde deschis la verde închis și își păstrează cele două pete pe mijlocul corpului. În faza de adult, masculii se diferențiază de femele prin faptul că au dimensiuni mai mici, sunt mult mai activi, iar culoarea variază de la galben deschis, portocaliu, galben inchis și chiar maro. Femelele sunt de obicei roșiatice, însă pot avea și alte culori (galben, verde deschis sau închis).

Larvele, nimfele și adulții se hrănesc cu toții pe partea inferioară a frunzei prin înțeparea și sugerea conținutului celular creând numeroase puncte clororice vizibile pe partea superioară. Cu cât atacul este mai puternic și populația este mai mare cu atât punctele necrotice sunt mai numeroase și întinse pe toată suprafața frunzei. În condiții de suprapopulare, păianjenii se pot deplasa și pe partea superioară a frunzelor pentru hrănire și înmulțire. Nu s–au observat diferențe privind hrănirea, numărul de ouă depuse, timpul stadiilor de dezvoltare atunci când dăunătorii s–au aflat pe partea superioară a frunzelor față de localizarea pe partea inferioară.

Femelele intră în diapauză pe timpul iernii (părăsesc plantele gazdă și se adăpostesc în resturi din sol, crăpături ale stâlpilor de susținere din solar, frunze uscate) și astfel rezistă temperaturilor scăzute. Odată ce temperatura crește (10 – 12 °C), femelele ies din diapauză și încep hrănirea.