ȘTIINȚA DIN SPATELE PRODUSELOR MICROBIENE

Produsele microbiene - vorbim aici strict de produsele care conțin microorganisme vii, de cele mai multe ori sub forma de spori și nu de extracte vegetale, extracte microbiene sau alte substanțe biologic active provenite din fermentații - au un potențial fantastic de a ajuta fermierii atât în lupta contra diferiților agenți patogeni (insecte, fungi, bacterii, etc) cât și în gestionarea sustenabilă și eficientă a resurselor nutritive disponibile plantelor.

Descrierea tuturor aspectelor legate de produsele microbiene: compoziție, spectru de activitate, tipuri de microorganisme, tipuri de formulare, compoziție, condiții propice de acțiune, etc., ar lua foarte mult timp, însă și cel mai lung drum începe cu primii pași.

Așadar, să facem primii pași în știința din spatele produselor microbiene, urmând ca în perioada următoare, în funcție și de interesul dumneavoastră să dezvoltăm împreună cunoștințele în uimitorul domeniu al Micro-Viu-lui.

Deși, la prima vedere, orice bucată de pământ pare la fel de inertă și neinteresantă, în realitate este câmpul unui adevărat război invizibil care este purtat în permanență. Din acest punct de vedere solul trebuie privit ca un organism viu, în care microorganismele (ca bacteriile, fungii) în continua lor luptă pentru supraviețuire și dominare îl transformă în mod continuu.

Colonii de microorganisme izolate din sol
Colonii de microorganisme izolate din sol
 

Unele dintre aceste microorganisme din sol pot fi și rele (din punctul nostru de vedere), dar multe sunt bune, din moment ce ele sunt responsabile cu adevărat de transferul nutrienților din forme inerte, insolubile și indisponibile din sol către plante.

Dinamica relațiilor microorganismelor în sol este deosebit de complexă dar ce trebuie reținut este că pentru orice set de condiții care descriu starea solului la un moment dat (umiditate, temperatură, pH, EC, textură, minerale, materie organică, etc., etc.) există și un complex de microorganisme care vor domina în acele condiții. Imediat ce unul sau mai mulți parametri se schimbă, automat și complexul de microorganisme dominante se va schimba și, implicit caracteristicile solului se schimbă.

Într-o astfel de cheie trebuie privit efectul (asupra solului și, respectiv plantelor) administrării oricărui produs microbian, în cele mai multe cazuri noi nu venim cu ceva nou ci, cel mult cu ceva în plus.

ÎN CEL MAI BUN CAZ POSIBIL, MICROORGANISMELE INTRODUSE ÎN SOL POT SĂ SE INTREGREZE, SĂ PROLIFEREZE ȘI SĂ COLABOREZE ALĂTURI DE „GAZDELE SOLULUI” PENTRU A AJUTA MAI MULT PLANTELE SĂ SE HRĂNEASCĂ SAU SĂ FIE PROTEJATE MAI BINE DE CĂTRE AGENȚII PATOGENI.

ÎN CEL MAI RĂU CAZ, MICROORGANISMELE APLICATE DEVIN HRANĂ PENTRU RESTUL MICROORGANISMELOR DOMINANTE ÎN CONDIȚIILE DE LA MOMENTUL APLICĂRII.

Așadar, solul este, în orice moment l-am analiza, un loc extrem de plin și ocupat, făcând astfel foarte dificilă pătrunderea unei comunități noi de microorganisme care, pe deasupra mai este și nesemnificativă raportată la numărul total de microorganisme din sol. Vorbim aici strict de solurile caracteristice zonei noastre, cu multa materie organică, cu mult humus, foarte rar sau deloc dezinfectate. Când vorbim de substraturi specifice zonelor de producție a legumelor din zona mediteraneeană (Almeria, Antalya, etc) unde solul e reprezentat de nisip, pietriș, roci fine și unde are loc anual o dezinfecție termică naturală pe timpul verii situația este total diferită cel puțin din punctul de vedere al dinamicii ecosistemului microbian din sol.

Pentru a înțelege mai bine de ce spun că numărul noilor microorganisme aplicate este practic nesemnificativ comparativ cu ceea ce este deja în sol trebuie înțelese mai bine ordinele de mărime cu care se lucrează când vorbim de microorganisme în general și de produsele microbiologice în mod special.

Spre deosebire de îngrășămintele clasice sau de pesticide unde cantitatea se exprimă în grame, kilograme, litri sau mililitri, în cazul produselor microbiene cantitatea se exprimă cel mai adesea în Unități Formatoare de Colonii, mai pe scurt UFC sau îl veți găsi mai des în engleză sub formă de CFU (colony-forming units). O UFC - Unitate Formatoare de Colonie (sau CFU) este o unitate utilizată pentru estimarea numărului de bacterii/fungi viabili (adică capabile să se dividă și să formeze o colonie) dintr-o probă.

Să facem un exercițiu astfel:

Un produs microbian are scris pe etichetă 1,0 x 109 UFC/ml (sau cm3), acest lucru înseamnă că într-un (1) mililitru de produs vom avea circa 1000 de milioane (1 miliard) de bacterii/fungi viabile, iar de aici rezultă că într-un litru vor fi de 1000 de ori mai multe 1012 așadar FOAAAAARTE multe microorganisme veți zice.

Dar să continuăm.

Aplicarea acestui produs microbian se face cu o doză de 1 L/ha, aplicare la sol prin apa de irigare, iar un simplu calcul arată că 1 ha are 10.000 de mp, iar pe un metru pătrat vor ajunge (presupunând că aplicarea se face cât de cât uniform) circa 100 milioane (108 UFC)  de bacterii/fungi viabili. Când ne raportăm la administrarea de îngrășăminte cu 1 gram/plantă adică circa 3 grame/mp față de aplicarea a 100 milioane de bacterii pe 1 metru pătrat pare ceva exagerat de mult și induce senzația unui produs superconcentrat și cu efect sigur și imediat. Dar când aflăm că într-o bucată de sol de 1 mp cu o grosime de 15 cm (zona noastră de interes) se găsesc în medie peste 105 TRILIOANE adică 105 000 de MILIARDE de bacterii viabile (NU sunt incluse în acest număr și ciupercile care pot fi cel puțin la fel de numeroase ca și bacteriile, plus protozoare, nematozi și alte organisme) cele 100 milioane devin o picătură de apă într-un bazin de înot.

Așadar, efectul produs de adăugarea a 1 miliard de microorganisme (109 UFC) într-un adevărat câmp de luptă în care se află un număr de peste 100 000 ori mai mare de combatanți este aproape nesemnificativ. Practic, prin adăugarea produsului nostru vorbim de sporirea cu 0,000095% a numărului total de microorganisme (vorbim doar de bacterii nu și de fungi, protozoare sau nematozi sau alte organisme ce populează în mod normal solul).

Cea mai mare problemă a produselor microbiene nu este faptul că nu ar avea efect ci, mai de grabă, gradul foarte mare de inconsistență al rezultatelor obținute: un produs merge perfect, cu rezultate vizibile și măsurabile pe 3 suprafețe distincte, iar pe alte 5 nu. Sau un produs are efecte benefice primăvara, iar la aplicarea pe vară pe același sol nu se mai observă niciun efect. Așa cum spuneam mai devreme inconsistența rezultatelor nu vine în niciun caz din lipsa de viabilitate a produsului sau de eficacitate ci vine, în cea mai mare parte, din cauza condițiilor particulare ale solului și a dinamicii ecosistemului de microorganisme gazdă de la momentul aplicării.

Ce să facem atunci pentru a beneficia totuși de uriașele avantaje reale conferite de microorganisme?

Cea mai bună strategie este să pornim cu microorganismele de interes din momentul 0  al culturii – TRATAREA SEMINȚELOR ÎNAINTE DE A FI PUSE LA GERMINAT. În acest fel, plantele sunt populate pe organele tinere și în proximitate de microorganismele noastre benefice, creându-se astfel premisele unei dezvoltări armonioase controlate. De asemenea, PERIOADA DE RĂSAD este un alt moment în care administrarea microorganismelor benefice poate avea un efect vizibil și cu rezultate în cele mai multe din cazuri, iar explicația este simplă: numărul total de microorganisme dintr-un ghiveci este incomparabil mai mic decât pe un metru pătrat de sol cultivabil, iar condițiile de mediu din răsadnița sunt într-o măsură mult mai mare cunoscute și controlabile, făcând astfel un mediu propice microorganismelor pe care le aplicăm.

Pentru astăzi ne oprim aici cu introducerea în fascinanta lume a microorganismelor și a înțelegerii produselor microbiene, produse ce vor invada în scurt timp rafturile fitofarmaciilor.

De ce vor fi nenumărate astfel de produse? Dacă pentru pesticide sau îngrășăminte există reguli clare (europene, naționale), există legislație și protocoale stricte care reușesc să dovedească eficiența produselor și răspunderea producătorilor este pe măsură, când vine vorba de produsele microbiene putem spune fără să greșim „Bine ați venit în Vestul Sălbatic al inputurilor agricole” – Nu există legislație clara, nu există garanții. Mai mult decât atât nu există în acest moment vreo modalitate sau vreun instrument prin care să se măsoare și să urmărească traseul urmat după aplicare de  microorganismele provenite dintr-un anume produs comercial. Aceste lucruri nu diminuează cu nimic din avantajele certe, reale și dovedite de natura în sine ale produselor microbiene și nu exclude existența unor produse de mare valoare, însă mirajul unui profit rapid, într-o zonă slab legiferată, fără prea multă răspundere din partea furnizorilor creează destul de ușor vânt prin buzunarele fermierilor de bună credință.

Dacă aveți comentarii, întrebări, neînțelegeri sau alte puncte de vedere nu ezitați să le comunicați, iar în măsura timpului voi încerca să răspund fiecăruia.

Dr. Ing. Costel Pohrib

Sursa:
„THE SCIENCE BEHIND MICROBIAL AND BIOLOGICAL PRODUCTS” , By Gil Gullickson, https://www.agriculture.com/crops/the-science-behind-microbial-and-biological-products 
inapoi la lista de articole
Stiinta din spatele produselor microbiene, bacterii, fungi la legume